Speakeri 2018-04-03T08:28:44+00:00
Stéphane Garelli, Managing Director al Forumului Economic Mondial de la Davos timp de 13 ani

A fondat IMD World Competitiveness Center, care oferă servicii de analiză atât companiilor private cât și statelor din lumea întreagă. Managing Director al Forumului Economic Mondial de la Davos timp de 13 ani, consultant de vârf, membru în diverse consilii academice și nu în ultimul rând autor a numeroase bestselleruri pe probleme de business, Stephane Garelli este cel mai căutat specialist pe probleme de competitivitate economică.
Dr. David Bosshart, CEO al GDI Gottlieb Duttweiler Institute

Cel mai important analist de tendințe al momentului, Dr. David Bosshart este CEO al Gottlieb Duttweiler Institute for Economic and Social Studies (GDI) din Elveția.
Cu peste 1800 de prezentări în 40 de țări și o audiență totală de peste 300 000 oameni, Dr. David Bosshart este expert în evoluția piețelor la nivel global și impactul acestora asupra consumerismului. Munca sa se concentrează pe subiecte precum transformările societății consumatoare, digitalizarea, managementul și cultura HoReCa, globalizarea și filozofia politică.

Dragoș Petrescu, președinte HORA

A pus pe picioare grupul City Grill, pe care l-a condus până pe cele mai înalte culmi, reușind totodată de mai multe ori să intre în „Top 100 cei mai admirați CEO din România”. Ca cifră de afaceri pe segmentul restaurantelor, City Grill se află pe a treia poziție, în spatele McDonald’s și KFC, însă este singuru brand cu capital 100% românesc.
Astăzi este președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, de numele căreia se leagă realizări precum scăderea TVA-ului la 9%, impozitul pe dividente de 5%, Legea produselor congelate sau Legea privind impozitul specific unor activități.

Călin Ile, președinte FIHR

Călin Ile este cel mai bine cotat profesionist din industria hotelieră autohtonă. A condus rând pe rând Grand Hotel Continental, a creat de la zero echipa din jurul Ibis Constanța, a urmat Ibis Gara de Nord, pentru ca astăzi să îi fie încredințată conducerea tuturor hotelurilor Ibis din România.
Cunoscut pentru pasiunea cu care se dedică meseriei, la curent zi de zi cu cele mai noi trenduri internaționale, Călin Ile este de asemenea primul român onorat cu distincția „hotelierul anului”, pe care a primit-o în 2011.

Daniel Mischie, CEO City Grill

Daniel Mischie activează în industria ospitalității din 1996. A pus bazele primului restaurant City Grill, în anul 2004, alături de Dragoș Petrescu. Astăzi conduce grupul care numără nu mai puțin de 7 branduri diferite și 19 locații, coordonând totodată nu mai puțin de 1500 de angajați.

Laurențiu Dumitrescu, Managing Partner Digital Star

Laurențiu Dumitrescu conduce poate cea mai performantă, premiată și deci căutată agenție de marketing interactiv din piață. În anul 2015, aceasta a fost singura agenție care a câștigat în anul 2015 la Effie Awards cu o campanie 100% digitală. A lucrat pentru unele dintre cele mai mari branduri internaționale precum Samsung, McDonald’s sau H&M.

Alfred Gerard Dauteuil, General Manager Jerry’s Pizza

A venit în România la începutul anilor ’90 și a deschis un business care peste ani avea să devină unul dintre cele mai de succes de pe segmentul în care activeaza: Jerry’s Pizza.
Dacă astăzi, livrarea la domiciliu este un must, în anii ’90 Alfred Dauteuil a fost un pionier al acestui segment. În perioada în care și-a lansat businessul, românii puteau comanda pizza doar în magazin – Panipat sau reustaurant – Pizza Hut.

Antonio Barradas, Global Head of Takeaway Delivery, Takeaway.com

Antonio Badaras este director global al serviciului Takeaway.com Delivery. Un lider la nivel continental, compania activează în țări precum Germania, Polonia, Belgia sau Austria.
Nu cu mult timp în urmă, gigantul european  și-a canalizat atenția și spre piețele din estul Europei, achiziționând platformele Oliviera (România) și BGmenu (Bulgaria).

Daniela Bogdescu, Owner TELINFINITY

A pus bazele companiei Telinfinity în urmă cu aproximativ 4 ani, dintre care 2 ani au fost dedicați exclusiv industriei Horeca.
Crede foarte mult în simplitate și eficiență, iar întreg conceptul Telinfinity pornește de la aceste valori. Sloganul Telinfinity “Smart technology for your business” ne îndeamnă să alegem să folosim tehnologia într-un mod cât mai inteligent.
Dispozitivele pe care le recomandă au apărut și rezistă pe piața externă  de peste 20 de ani, dovedindu-se astfel un adevărat ajutor în dezvoltarea oricărui business și în creșterea profitului.
Teleinfinity lucrează cu jucători mari din industria Horeca, precum: Marriot, Radisson sau Taco Bell.

Călin Ionescu, COO KFC, Pizza HUT, Cinnabon, Hard Rock, Paul, PHD

Călin Ionescu a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții de conducere în companii importante din industria HoReCa. A fost manager executiv, iar mai apoi de brand manager al US Food Network, operatorul KFC.
În cadrul aceleiași companii a ocupat ulterior poziția de director general. Începând cu anul 2012 este COO KFC, Pizza Hut, Hard Rock Cafe, Paul și Cinnabon.

Andrei Mihăilescu, Manager Operatiuni WuXing & Fooda

Cu o experienta de peste 10 ani in domeniul HoReCa, principalele proiecte si directii de actiune au fost cele de dezvoltare a companiilor, cresterea productivitatii si construirea echipelor.
Considera ca principala resursa in industria ospitalitatii sunt oamenii si crede ca o companie sanatoasa este cea cu “angajati fericiti si clienti fericiti”. Motto-ul dupa care se ghideaza este: “Atitudinea este totul!

Liviu Popescu, Co-proprietar Fratelli

În 2005, împreună cu fratele său, a pornit la drum cu un business mic, de cinci angajați.
Astăzi, conduce un adevărat imperiu, cu sute de angajați și zeci de locații și concepte diferite ca braseria Fratellini, pubul reinventat Biutiful sau locația de fine dinning Uanderful.

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor Publice

Actual Ministru de Finanțe, fost Ministru al Fondurilor Europene, membru al Senatului, Eugen Teodorovici a acumulat cunoștințe vaste în administrația publică centrală, fiind unul dintre cei mai experimentați membri ai Guvernului României.

Dan Schwartz, Managing Partner&Tax Adviser at RSM Romania

Joacă un rol activ în lumea de business din România încă din anul 1994. După studiile din România, și-a continuat specializarea în SUA, la Harvard, finalizând programul „Analiza fiscală și prognoza veniturilor”.
Calificat în domeniul contabilității, auditului, fiscalității și consultanței în afaceri, Dan Schwartz este membru al Centrului Fiscal de Excelență RSM din Europa, al echipei de prețuri RSM EuropeTransfer și al Comitetului profesional al Camerei Consultanților Fiscali din România.

Bogdan Trif, Ministrul Turismului

Bogdan Trif are o bogată experiență în administrația publică centrală. Actual ministru al Turismului, acesta s-a mai aflat de-a lungul timpului la conducerea Gărzii Naționale de Mediu precum și în Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, din poziția de director executiv.

Dragoș Ionel Cosma, Inspector general pentru învățământul profesional și tehnic

Din poziția pe care o ocupă, Dragoș Cosma se ocupă de diagnoza, proiectarea, monitorizarea și evaluarea de politici, programe, strategii şi metodologii educaţionale.
De asemenea, acesta oferă asistență și consiliere în domeniul învățământului liceal tehnologic precum și în învățământul postliceal.

Marius Mocian, Sales Director hipMenu

Peste 100 de restaurante la nivel național consiliate în delivery business.
Specialist în startup-uri, business development, corporate sales, strategic thinking și guerrilla marketing, de numele lui Marius Mocian se leagă crearea și dezvoltarea unei largi comunități de antreprenori transilvăneni, din domenii precum IT, Distribuție, Comerț, Resurse Umane, Online.

Filip Nuytemans, General Manager. Western Europe, Uber Eats

Filip Nuytemans este directorul general pentru Europa de Vest, Europa Centrală și de Est. Se ocupă de supravegherea strategiei de piață, a expansiunii și a operațiunilor pentru Uber Eats și se concentrează în prezent pe lansarea afacerilor în orașe și țări noi din întreaga regiune. Anterior, Filip a fost directorul general al diviziei Eats Expansion și director general pentru Uber din Belgia.
Înainte de a se alătura lui Uber, acesta a lucrat într-o varietate de roluri și industrii și a câștigat o vastă experiență prin activitatea sa de consultanță în management (Bain), FMCG (Nestle) și chiar și-a început propria companie (The Walk-in Cookbook, New York). Filip are pregătire în inginerie biologică (KU Leuven) și în afaceri și management (HEC Paris, ESADE Business & Law School Barcelona).

Maximilian Drăgan, Coordonator Program – Sibiu, Regiune Gastronomică Europeană 2019

Expert internațional în calitatea alimentelor, cu o experiență profesională de peste 20 de ani. Președintele Asociației Romane despre Mâncare și Coordonatorul Programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019.
De-a lungul carierei, Dr. Maximilian Drăgan a contribuit la consolidarea legislației UE și la implementarea practică bazată pe riscuri pentru Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (NSVFSA), prima creată în UE.

Florin Călinescu 

Florin Călinescu este unul dintre titanii televiziunii din România.  Actor de teatru și film, realizator de emisiuni de televiziune, a debutat în cinematografie în urmă cu 37 de ani. De atunci și până azi a reușit să-și transforme numele în unul dintre cele mai puternice branduri din domeniu.
În Ospitalitate și-a făcut debutul în urmă cu „doar” 13 ani, când a deschis taverna „La Călinescu”, un loc apreciat astăzi deopotrivă de clienții din partea locului, cât și de aceia care îl vizitează strict pentru numele pe care îl poartă.

Cristian Cotabițiu, CEO eMenu România

Cristian Cotabițiu este pionierul trendului de meniuri digitale în România, începând să pună bazele acestui concept încă din 2012.
Crede foarte mult în digitalizarea industriei HoReCa, nu doar ca metodă de eficientizare a serviciului către clienți, dar și ca realizare a unei unei legături mai strânse între restaurant și client.

Bogdan Stanciu, Manager general Bitsoft 

Fondator și general manager al Bitsoft, companie care este lider național în domeniul soluțiilor IT pentru Ospitalitate. Mânat de pasiunea pentru programare, în combinație cu cea pentru Ospitalitate, Bogdan Stanciu este de părere că arta de a ști să beneficiezi de oportunitățile oferite, în combinație cu foarte multă muncă, poate genera succesul adevărat.
Compania pe care o conduce lucrează cu nume mare din industria HoReCa, precum JW Marriot sau Radisson Blu.

Joseph Hadad

Joseph Hadad este un cunoscut chef din Romania, faimos atat pentru talentul culinar cat si pentru participarea la mai multe emisiuni gastronomice de succes.
Este proprietarul restaurantului Joseph by Joseph Hadad, deschis in 2013, dupa ce, timp de 16 ani, a condus o echipa de 72 de bucatari la Casa Vernescu
Mugur Mihăescu

Personajele pe care le-a construit de-a lungul carierei sale actoricești l-au făcut cunoscut și apreciat de o țară întreagă. În anul 2009 ia decizia de a deveni antreprenor și deschide pe strada Smârdan Irish Pub-ul St. Patrick.  De atunci și până azi a mai investit și în alte businessuri din domeniul HoReCa.
În prezent, ocupă și funcția de consilier al Primarului General, responsabil de relația dintre instituțiile municipalității și Centrul Vechi.

Mircea Dinescu

Poet, scriitor, publicist, om de televiziune, Mircea Dinescu este o personalitate marcantă a vieții publice de peste cinci decenii.
Iar restaurantul său, Lacrimi și sfinți, reușește cu adevărat să se ridice la înălțimea proprietarului. Este una dintre cele mai căutate locații din București în care decorul, personalul și mâncarea românească reușesc să ofere o experiență de neuitat.

Antoneta Galeș, Director of Communications and Organisational Development.

Antoneta Galeș este director de comunicare și dezvoltare organizațională. Stabileste strategia de comunicare, coordoneaza relația companiei cu media și este purtătorul de cuvânt al Selgros România.
Antoneta Galeș a participat la dezvoltarea companiei Selgros încă de la intrarea acesteia pe piața din România și a fost partenerul strategic al consiliului de administrație ca director de resurse umane și dezvoltare în perioada 2000-2014.

Cătălina Stanciu, Key Account Manager Adecco 

Gestionează relația globală pentru 30 până la 50 de conturi strategice în cadrul Adecco, cel mai mare furnizor global de soluții în domeniul resurselor umane. Elaborează strategii la nivel național pentru aceste conturi, păstrând totodată coordonarea cu strategia globală a contului.
Florin Maxim, fondator Hospitality Culture și SMITE

Peste 15 ani in industria comunicarii si 10 ani in antreprenoriat
Managing Director al agenției de publicitate SMITE, fondator al celei mai urmărite platforme media dedicate HoReCa, Pe-plus.ro, organizator, alături de HORA, al Conferinței Naționale a Industriei Ospitalității, Florin Maxim elaborează și se implică activ în cele mai importante evenimente dedicate profesionalizării industriei HoReCa.

Magda Volonciu, avocat drept civil

Cel mai influent avocat în dreptul muncii din România și un reputat profesor universitar, Magda Volonciu este membru fondator și partener coordonator al SCPA Magda Volonciu și Asociații.
Prin numeroasele lucrări de specialitate publicate a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea studiului privind dreptul muncii. Zeci de ani de activitate pe proceduri de negociere colectivă i-au adus o binemeritată faimă de reputat și dur specialist în negocieri colective.

Gabriel Biriș, consultant fiscal

Gabriel Biriș este unul dintre cei mai cunoscuți consultanți fiscali din România. Și-a început cariera în anul 1995, ulterior clădindu-și o lungă carieră în avocatură.
Începând cu anul 2006, coordonează activitatea departamentului de asistență fiscală și reprezentare juridică în cadrul societății de avocatură „Biriș & Goran” unde este și co-managing partner. Între decembrie 2015 și septembrie 2016 a ocupat poziția de secretar de stat și coordonator al Departamentului de Legislație Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor.

Cosmin Prelipceanu, redactor șef Digi24

Cosmin Prelipceanu este unul dintre cele mai bine cotate nume din jurnalismul de azi.
Redactor șef Digi24, moderator de emisiuni, cu o vastă experiență atât pe TV cât și la radio, acesta se află în fruntea postului tv de știri considerat cel mai relevant și reprezentativ pentru populația activă a României.

Sorin Chiriță, City Manager PMB

Actual city manager al Bucureștiului, Sorin Chiriță a mai ocupat de-a lungul timpului funcții precum cea de economist și Director Executiv al Centrului pentru Formare Profesională și Dezvoltare Regională, Director General al Institutului pentru Dezvoltarea Resurselor Umane sau Administrator Special al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice București – RADET.

Cesar Waelivaara Velasco, CEO Hostalion 

Un economist de vârf al piețelor, lector al Les Roches International School of Hotel Management, Suedia și Escuela de Labardero, Sevilla, Cesar Velasco este expert în managementul evenimentelor macro (Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale etc.) și în management financiar.

Cornel Bertea Hanganu, Consilier în Aparatul de Lucru al Prim-Ministrului pe învățământ dual

Deține o vastă experiență în domenii cheie precum administrația publică locală și regională, instituții de învățământ și inspectorate școlare, unități sanitare regionale și locale, grupuri de acțiune locală (GAL) rural și urban.

Dragoș Anastasiu, Președinte Eurolines România

Este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, cu activități în turism, servicii, rent-a-car, taxi, leasing etc.
A reușit să construiască și să dezvolte un grup de peste 20 de firme, consolidându-și în fiecare an poziția de lider în domeniu.